Gama activităților artistice și muzicale din Casa de Copii Școlari nr. 2 Dorohoi nu era prea variată la nivelul anului 1984. Copiii internați aici frecventau cursurile Școlii Generale nr. 7 Dorohoi și erau cuprinși în acțiunile cultural-artistice ale organizațiilor de pionieri din care aceștia făceau parte, dar, foarte puțini copii internați făceau parte dintr-o formație artistică a școlii. Existau copii talentați care prezentau anumit interes pentru latura artistico-muzicală și care făceau parte din anumite formații artistice ale Școlii Generale nr. 7, conduse de oameni pasionați și pricepuți: o formație de dansuri populare - instructor Mihai Liviu, corul școlii - dirijor Monica Stredie, brigada artistică- prof. Xenia Stoian, montaje literar-artistice, șezători, etc. În statul de funcții al Casei de Copii Școlari nr. 2 Dorohoi exista o catedră de activități artistice, la care s-au perindat mai mulți profesori de educație muzicală, calificați sau necalificați, dar nici unul dintre ei n-a încercat să valorifice talentele existente printre copiii din această unitate și se rezumau la încropirea pe moment a unui grup vocal sau ai unor soliști neacompaniați. Visul directorului de atunci, domnul Lulciuc Toader, un mare iubitor de muzică și artă în general, era să găsească omul potrivit pentru înființarea unei formații instrumentale la Casa de copii școlari nr. 2 Dorohoi. Întâmplarea a făcut ca domnia sa să fie într-o comisie de jurizare (ca președinte onorific al Comitetului orășenesc de cultură Dorohoi), la faza pe zonă a Festivalului Național „Cântarea României”, unde eu m-am prezentat cu taraful „STEJĂRELUL” pe care l-am format la Căminul cultural Hilișeu-Crișan din rapsozi populari ai satului și cu care am ajuns la faza națională, obținând locul întâi. În septembrie 1984, la inițiativa și propunerea domnului director Lulciuc Toader am consimțit să-mi părăsesc satul natal unde lucram ca profesor suplinitor de muzică, la Școala Generală nr. 1 și să accept catedra de activități artistice din cadrul Casei de Copii Școlari nr. 2 Dorohoi, pentru a pune bazele înființării unui cerc de instrumente populare. Nu știam aproape nimic despre specificul activității în casa de copii, despre problemele copiilor, despre modul lor de manifestare, despre potențialul talentelor existente printre acești copii, dar am avut o dorință enormă să aflu, să descopăr, să învăț și mai ales să înțeleg care este situația de fapt a acestor copii instituționalizați. Ajutat și inițiat chiar din prima zi de colectivul inimos de cadre didactice (o adevărată familie), m-am integrat foarte ușor în atmosfera de lucru din această unitate. Era un colectiv didactic format din cadre bine pregătite profesional, oameni aleși după criterii foarte severe de către domnul director Lulciuc Toader, un om și jumătate, cu o inimă de aur, care se apleca oricând cu înțelegere asupra problemelor copiilor sau personalului didacticadministrativ din Casa de Copii. Ca la orice început mi-a fost destul de greu: probleme de adaptare, nu cunoșteam copiii și predispozițiile lor pentru muzică, nu aveam o bază materială (doar câteva instrumente defecte), copiii, mulți dintre ei nu știau aproape nimic despre instrumentele muzicale. Dar, cu pasiune, dăruire, multă răbdare, tact pedagogic și multă, multă muncă, am început acțiunea de descoperire a talentelor existente în această unitate și repartizarea lor la instrumentele muzicale pentru care aveau predilecții. După selecție, timp de șase luni am lucrat câte zece-douăsprezece ore zilnic, folosind instrumentele mele personale și pe cele din dotarea casei de copii, pe care le-am recondiționat, studiind diferențiat cu fiecare copil în parte, intrând astfel, pas cu pas, în tainele mânuirii diferitelor instrumente populare: acordeon, trompetă, clarinet, vioară, cobză, contrabas, tobă, fluier. După multă muncă și dăruire atât din partea mea, cât și din partea copiilor, pe care am reușit cu mult tact să mi-i apropii, am hotărât pregătirea primului nostru spectacol cu ocazia zilei de „8 MARTIE” 1985, organizat în incinta casei de copii, unde am invitat toți copiii din unitate, dar și personalul didactic și administrativ. Acest prim spectacol a produs o impresie extraordinară pentru toți cei prezenți, care au urmărit cu sufletul la gură evoluția micilor artiști care au apărut ca peste noapte evoluând ca niște artiști adevărați. Am pregătit acest spectacol cu multă chibzuință, pentru că de el depindea statutul meu în această unitate, dar mai ales, era important pentru membrii tarafului care aveau acum un prilej deosebit de afirmare în fața colegilor și a celor prezenți la această manifestare. Tot acum avea să se semneze „certificatul de naștere” al unei formații de copii, pe care am numit-o sugestiv „MUGURELUL” și care avea menirea să ducă faima Casei de Copii Școlari nr. 2 Dorohoi, dar și a orașului, județului, sau chiar a țării, pe cele mai „înalte” scene din țară și străinătate.

Aspecte de la primul spectacol al Tarafului „ MUGURELUL”
Primele spectacole ale orchestrei „MUGURELUL”